FlyQuest nu a putut disputa finala calificărilor IEM Beijing 2026 contra TYLOO din cauza avarierii conexiunii la internet dintre Australia și Singapore. Potrivit anunțului echipei pe X, problema afectează tot traficul din Australia către Asia.
Conexiunea fizică avariată a dus la un ping de peste 200 ms, imposibil de folosit într-un meci competitiv. Finala nu a putut fi reprogramată, deoarece TYLOO urma să participe la FISSURE Playground 3 în săptămâna următoare.
